Cinematografia romaneasca
Am mai scris ca eu folosesc blogroll-ul lui zoso ca sa citesc alte gloabe. Azi am ajuns la Krossfire.
Are el un articol, referitor la un film romanesc recent.
Ca de obicei, krossfire gandeste un articol inainte de a-l tranti pe blog, deci, eu am citit atent, nu pe diagonala.
Initial, am vrut sa comentez, dar mi-am dat seama ca iar o sa scriu prea mult, ori asta e cam penibil la comentarii. Asa ca am sa comentez aici.
Asa cum vad eu, cinematografia romaneasca de dupa revolutie are o trasatura de personalitate comuna, prezenta in toate filmele.
SUPERFICIALITATEA.
1) SUPERFICIALITATEA tehnica e cea care izbeste privitorul de la bun inceput. Detalii considerate fara importanta, cum ar fi sonorul (Arhi are un articol pe subiect), ori montajul final.
Cadraje inutile, fara rost, care nu sustin povestea de nici un fel; operatorie intamplatoare, genul “…filmam de aici”, fara o gandire atenta scenei urmand sa fie inregistrata. Analfabetism total in ce priveste limbajul vizual tipic unui film… ahem, artistic, sa zicem.
2) SUPERFICIALITATEA ideologica – si asta nu inseamna comunism ori alte balarii. Inseamna o saracie cumplite de IDEI care bantuie cinematografia mioritica de azi. Filme care n-au poveste, filme care trezesc reactia “…Asa, si? Ce-i cu asta?” Vagi exceptii, “…Lazarescu” ori “Filantropica” ridica stacheta ca intentie, daca nu ca realizare finala. Actorii (majoritatea chiar buni) sunt neconvingatori in lipsa unei povesti in care SA CREADA si la care sa se relateze.
3) SUPERFICIALITATEA emotionala – aici cred eu ca e pacatul de capetenie. Dramatismul, incarcatura emotionala care fac deosebirea dintre un film pe care il REVEZI si unul pe care il vezi ODATA nu exista in filmele romanesti. Publicul, lumea care vede filmul nu se implica emotional in povestea de pe ecran. Elementele universale ale psihologiei umane lipsesc; dragostea, iubirea se reduc la “hai sa ne futem” ori “faci muie?”, ca sa dau doar un exemplu.
Componentele emotionale majore (adica alea de gradul 1) sunt inexistente in filmele romanesti, care arata ca un banc filmat, ori o poveste spusa la o bericica, pe terasa (“sa-ti zic eu una buna rau…”).
Ori ca filmele de aici.
Concluzia mea este ca cinematografia romaneasca continua cu voiosie principiul “Las’Ca Merge™©”… in ideea ca arta reflecta realitatea.
Asa o fi, dar atunci, ce faci cu “The Godfather”, “Dead Poets Society”, “Scent of a Woman”, “Master and Commander” ori “Armaggedon”?
Alea ce reflecta?
Comentarii
12 Comentarii to “Cinematografia romaneasca”
Comentezi?
Tuiterismele Blegului-
- ...america aceea... care este ea... AMERICAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!! http://tiny.cc/tfavo (băgați retuit, nu fiți nesimțiți!) :)
- Serios acuma, ce e flocii și care e menire lor: http://www.roxanaradu.com/2010/07/22/intrebari-serioase/ Întreb și eu, nu dau cu paru'...
-
Bun articol, dam link inapoi pe blog
[...] Edit : Pornind de la articolul de fata Blegoo identifica niste probleme pregnante in cinematografia [...]
Krossfire, multumesc; daca nu ai fi scris tu, nu mi-as fi pus problema.
nu inteleg de ce atat de multi considera Lazarescu un fel de benchmark in cinemaul romanesc nou si peste 4,3,2. e adevarat ca lazarescu a luat un certain regard, care era primul premiu de la cannes pentru romania, pentru un lung-metraj, dupa foarte mult timp. insa personal, consider 4,3,2 mai bun. dpdv tehnic, dar si ca poveste – si asta chiar daca am privit inainte “decreteii – nascuti la comanda” de florin iepan. lazarescu mi-a parut destul de stangaci, previzibil, sablonard si labartat. mai era si prost jucat in multe momente (in afara de cele 2 personaje principale, celelalte erau destul de sterse ori jucate neconvingator), spre deosebire de 4,3,2, in care actorii au prestatii excelente.
m-am uitam si peste lista de filme de la capat si cred ca sunt filme romanesti mai bune, sau in orice caz, “mai putin superficiale” decat acelea, chiar daca nu au look de hollywood si au mai putine arme si explozii. de exemplu, 4,3,2, reconstituirea sau filantropica. desigur, puteai gasi si chestii mult mai bune – ceva de bunuel, kieslowski sau fellini. sau puteai sa zici de cinema paradiso, daca nu-ti plac filosofii. cu siguranta, cinemaul romanesc nu a atins inca asa nivel.
Lucian: Nu consider “Lazarescu” un film bun; am spus ca are pretentie la o poveste cu inceput, cuprins si incheiere. Altfel… e doar… hai sa zic, un film documentar.
“Filantropica” e singurul care poate emite pretentia de film artistic; din pacate, aspectul tehnic lasa de dorit. Nu e vina lor (realizatorilor), au facut maxim ce se putea cu ce aveau ca echipament la data respectiva.
Am dat exemple de filme americane fiindca sunt mai accesibile; lumea nu vrea sa vada filme rusesti (recent facute, dupa disparitia URSS), ori spaniole, ori poloneze, ori japoneze.
Daca as fi dat ca exemplu “Dreams” a lui Kurosawa, ori “The Russian Ark” a lui Sokurov, lumea ar fi zis huh? ce-i aia?…
Poveste? Da. Tehnic? Ireprosabil. Muzica? Avem. Le-am revazut? De multe ori.
Deci, nu numai americanii stiu sa povesteasca in imagini.
Tu mentionezi “Reconstituirea”; daca vorbim de acelasi lucru (regizor – Lucian Pintilie), ala e facut in ‘68, daca nu ma insel. Articolul meu se refera la peisajul cinematografic romanesc DUPA 1989. Deci, “Reconstituirea” nu se califica.
Nu am vazut 4,3,2 – deci, nu ma pot pronunta; povestea mi s-a parut subtire. Posibil ca actoria sa fie la mare clasa, asa cum spui. Totusi, mari actori nu au reusit niciodata sa salveze filme proaste. Pentru mine (inca o data, nu am vazut filmul) 4,3,2 intra la categoria “asa, si?” Un episod din viata cuiva…
Ca sa fiu mai clar: povestile lui Shakespeare sunt universale; oricine se relateaza la ele, de la negrii din mijlocul Africii, la japonezi si chinezi. Sunt povesti simple, nu e mare filozofie in ele. Dar au capacitatea de a transmite probleme esential umane si ca atare, raman in continuare viabile.
Povestea din 4,3,2 e relativ minora, episodica si puternic ancorata intr-o perioada istorica scurta. Cu exceptia romanilor care au trait vremurile, nimeni nu se relateaza la drama si tragedia filmului.
Personal, nu am inteles sensul unui film cu povestea lui 4,3,2. Spune-mi tu, care e mesajul filmului?
Si ca sa nu pierd topicul – ma refer la cinematografia de dupa 1989 pana in prezent – si da! cred ca e superficiala.
Intr-adevar, ma luasem cu scrisul si omisesem faptul ca vorbesti despre cinematografia romaneasca de dupa ‘90 si atunci Reconstituirea nu se califica. Tin mult la acest film si imi pare ca, in afara de Padurea Spanzuratilor, aceasta ar fi fost singura productie romaneasca dinainte de revolutie ce ar fi putut lua un premiu european.
Din moment ce vorbesti de cinematografia romaneasca, am presupus ca ai privit 4,3,2, care e lung-metrajul cel mai apreciat de dupa ‘90. Am mai presupus ca mentionezi Lazarescu si nu zici nimic de 4,3,2, pt ca nu ti-a placut filmul si l-ai considerat supra-apreciat, nedemn de a fi mentionat etc. Am mai multi prieteni care cred asa, iar unii dintre ei stiu film si fac filme. Am prieteni, nu mai putin priceputi care cred contrariul. Ca 4,3,2 este cel mai bun film romanesc de dupa ‘90, sau in orice caz, mult peste Lazarescu. Banuiesc ca e o chestie de preferinte si viziune asupra cinemaului.
Eu as fi facut o lista mainstream foarte diferita si cred ca sunt destule filme mai bune decat Armageddon, Scent of a woman, sau Dead Poets’ Society. Spre exemplu, Portocala mecanica, Memento, La strada, L’avventura, 2001: Odiseea spatiala, Dekalog, Delicatessen, Amelie, Le charme discret de la bourgeoisie, Eternal sunshine of the spotless mind, acelasi Nuovo Cinema Paradiso etc. E posibil ca o parte din cititori sa nu le cunoasca, dar poate ca ar deveni mai curiosi sa afle despre ce e vorba.
Din pacate, nu am privit Russian Ark, dar din ce am citit, imi pare a fi un film experimental. Am vazut Mama si fiul de Sokurov si nu mi-a lasat o impresie prea buna, chiar daca imaginea este fantastica. Era nejustificat de lent si mi-a parut pretentios. Poate ca n-am avut la acel moment rabdarea sa-l privesc. Nu stiu cum o fi Russian Ark. De altfel, pentru Kurosawa, Dreams a fost tot un film experimental. Nu-mi amintesc sa aiba ceva similar ca imagine pana la el. Insa Ikiru si Rashomon mi-au placut mai mult. In fine..
In ceea ce priveste povestea filmului in general – cred ca abordarea este gresita. Nu poti vorbi despre film fara a-l fi vazut. Sunt filme care nu sunt deloc “story-driven”, precum Anul trecut la Marienbad, o buna parte din filmele lui Godard, Oglinda lui Tarkovski sau filme de Greenaway s.a. Mai sunt si filme a caror poveste suna total neinteresant, dar care merita privite. There will be blood, Amelie, Whisky, sau kinourile iraniene imi par asa gen de filme. Conteaza mai mult povestea din spatele povestii.
In ce priveste 4,3,2, imi pare ca acesta e un film care mai putin despre avort si mai mult despre frica, iar frica este un sentiment universal. Povestea o fi minora si puternic ancorata intr-o perioada istorica scurta, dar daca e minora, ce zici de povestea din Dead Poets Society? Daca e ancorata intr-o perioada istorica scurta, ce zici de piesa Richard al Treilea?
Cat despre mesajul filmului – un film trebuie sa aiba suficient de multe subtilitati si elemente de complexitate pentru a transmite mai multe mesaje intr-o forma cat de cat desteapta. Dupa un film nu trebuie sa ramai cu un slogan in cap, ci cu sentiment, un gust, o aroma, o poezie, noi moduri de a face legatura intre lucrurile ce ne inconjoara etc., iar 4,3,2 nu duce lipsa de asta. In plus, filmul este si foarte bine realizat. Nu cred ca-ti poti face o idee despre mesajele unui film doar din auzite. De altfel, si eu as intreba – care este mesajul lui The Godfather, sau al lui Armageddon?
Cat despre cinematografia romaneasca de dupa 1989, imi pare, cel putin in ultimii 7 ani mai putin superficiala decat cea de dinainte de 1989, cu exceptia lui Reconstituirea.
Concureaza binisor si la nivel mondial, daca avem in vedere ultimele performante de la Cannes (si nu spun nimic mai mult, ca iar lungesc vorba).
Iti recomand sa privesti California Dreamin’, daca nu l-ai privit si 4,3,2 nu e pe gustul tau.
@ Lucian: Interesant ca avem cam aceleasi opinii; ca si tine, eu vad Reconstituirea si Padurea Spanzuratilor ca filme bune.
Nu pot sa comentez inteligent despre 4,3,2 fiindca, asa cum am spus, n-am vazut filmul.
Totusi, comparativ cu Dead Poets Society (poveste minora) ori Richard al Treilea (perioada istorica scurta) nu cred ca 4,3,2 izbuteste sa transmita ELOCVENT temele la care te referi tu (frica etc).
Exemplele mele de filme (Armaggedon, Scent of… etc) au fost date ca exemple reusite de transmitere a unei incarcaturi emotionale, nimic altceva. Dincolo de factorul emotional, Armaggedon de exemplu, e o aiureala tipica plina de efecte speciale si ceva factor comic; dar e un exemplu de film facut BINE, lipsit de superficialitate la orice nivel vrei tu. Mesajul filmului este: datorie, responsabilitate, sacrificiu.
Acelasi mesaj il regasesti in Godfather.
Cred ca ne-am departat amandoi de topicul initial (care era despre superficialitatea cinemaului romanesc dupa revolutie) atunci cand eu ma refer la Dreams, ori Russian Ark, si tu la Farmecul discret si Portocala Mecanica.
Definitia mea (simplista, recunosc) de film bun e unul pe care l-am vazut de mai multe ori; am vazut Oglinda si Anul Trecut la Marienbad. Nu le-am mai revazut niciodata… asta nu inseamna ca sunt filme proaste, evident.
Am revazut Reconstituirea de mai multe ori decat Padurea Spanzuratilor, adevarat, dar le-am REVAZUT pe amandoua.
Acuma, eu inteleg ca tu consideri 4,3,2 un film bun si fiindca insisti, am sa caut sa vad filmul; dar daca tot suntem sinceri, si tu ai vazut si Reconstituirea, oare le poti pune (obiectiv vorbind) la acelasi nivel?
Consider ca Reconstituirea e cel mai bun film romanesc pe care l-am vazut, dar 4,3,2 este chiar al doilea, ceea ce nu-i deloc putin. Ar fi cate ceva de adaugat totusi.
Dupa cum ai observat probabil din titlurile pe care le mentionez, prefer filmele vechi filmelor noi si sunt intrucatva mai obisnuit cu limbajul cinematografic al anilor ‘50-’70. Acesta poate fi un motiv in plus pentru care am “vibrat” mai mult la Reconstituirea. Insa si 4,3,2 m-a prins ca un veritabil “horror social”. Asta e ceva. Eu nu privesc niciodata mai mult de cateva minute din filmele romanesti de acest gen, decat daca imi pare ca au ceva in ele care sa merite. Majoritatea productiilor romanesti aveau o mare boala pe partea de vizual – insistau aiurea, nejustificat, pana la exagerare pe detalii care aratau mizeria, iar jocul actoricesc era cateodata un fel de prosteala exagerata (voma, replici “dure”, comunicare ca intre neoameni sau retardati), ori personaje abia schitate. Spre deosebire de acestea, 4,3,2 insista pe poveste, ofera actorilor niste roluri care chiar sa-i solicite si in mare, evita senzationalismele. De asta pare mult mai natural. Chiar este.
Apoi, mai e si faptul ca pt mine, Reconstituirea a fost o surpriza. Am fost uluit sa descoper ca Romania a putut face si asa filme – ar fi putut concura fara probleme cu filmul european in epoca aceea si probabil ca fara cenzura ar fi putut fi si mai bun (sunt convins ca au fost si niste restrictii).
Pe de alta parte, 4,3,2 concureaza la fel de bine in epoca noastra, iar ca realizare, exceptand o greseala evidenta si inexplicabila (de care o sa-ti dai seama cand o sa privesti filmul), este excelent.
Iar 4,3,2 este un film despre frica mai mult decat orice. Bine… poate sa fie si despre prietenie si abnegatie, sau despre avort. Dar din punctul meu de vedere, 4,3,2 este in primul rand o reprezentare fidela a felului in care o societate bazata pe frica poate sa schilodeasca un om (ceea ce face si Reconstituirea, in alta maniera). In acest context, individul poate sa scape doar prin conformare, betie, umor, sau moarte (Reconstituirea). 4,3,2 propune si o alta solutie – avort. Ca atmosfera, 4,3,2 este sumbru, iar Reconstituirea mai degraba senin, dar ambele te introduc in actiune foarte repede. Ambele spun povestea bine si te prind pana la final.
Altfel, sunt greu de comparat. Reconstituirea imi pare ca are un plus pe partea de idee, iar 4,3,2 pe cea de realizare. Dar a nu se intelege ca Reconstituirea nu e bine realizat, sau 4,3,2 nu are idee sau nu si-o exprima bine.
Ai putea spune ca 4,3,2 abordeaza o tema care a tot fost abordata pana acum. Insa eu cred ca daca se facea acest film pe la inceputul anilor 90, si sa fi fost facut exact asa cum e acum, atunci regizorii romani ar fi trecut demult de subiectele din perioada comunista. E un film care apare tarziu, dar bine ca apare. Despre acea perioada meritau facute dupa 90 doar vreo 4-5 filme, in loc de o droaie, dar proaste. Acesta era unul dintre cele necesare si eu cred ca e chiar bun.
Ce m-a bucurat pe mine la productiile romanesti din ultimul timp – se vede ca regizorii romani au deprins un limbaj cinematografic destul de elevat si “fluid”. Ceea ce inseamna ca putem sa ne asteptam la filme foarte interesante in viitorul apropiat. Si pot sa pun pariu ca cele pe tema comunismului, dar si a tranzitiei, vor deveni raritati sau clasice in curand.
Lucian: ok, m-ai convins! O sa il vad…
Pe de alta parte, avortul este moarte.
e moarte, dar e moarte fara viata.
Lucian…hai sa nu intram pe subiect… ca deja suntem offtopic; si daca tot suntem, de ce nu scrii tu despre cinematografie, romaneasca ori straina, ca mie mi se pare ca esti mai avizat decat mine (de exemplu) ?