…si Mahalagismele

December 26, 2010 · Bagat la Blegisme, Romania 

Pe mine mă distrează mahalagismele. Le consider parte din cultura balcanică, est-europeană, mioritică. Vorbirea “dân popor”, adică… lipsită pe cât posibil de neologisme. Englezismu’, germanismu’, italienismu’… ca și bonjurismu’ mi s-au părut întotdeauna refugiul ăluia care nu-i sigur de statura lui ‘telectuală, culturală ori socială.
D-alde d-ăia care te potopesc cu publicații și te inundă cu diplome.

Ce mă întristează, e lipsa de umor.
Presupun că trebuie luată ca o afecțiune oarecare… unii au chelie, alții n-au.
Majoritatea oamenilor au simțul umorului, totuși – ori cel puțin așa cred. Minoritatea lipsită de sensul ludic definit filozofic e descrisă de Taleb în critica lui apropo de “Teoria Formelor”:

“…the focus on those pure, well-defined, and easily discernible objects like triangles, or more social notions like friendship or love, at the cost of ignoring those objects of seemingly messier and less tractable structures…”

Așa cum bine știm, harta nu e teritoriul, blogul nu e omul și să prezici viitorul bazându-te pe trecut are o valoare limitată.
Desigur, Taleb nu poate fi luat în serios:

“…He says that his major hobby is “teasing people who take themselves and the quality of their knowledge too seriously and those who don’t have the guts to sometimes say: ‘I don’t know….’”

Dar să isprăvesc cu încercările mele blegi de a mă da ‘telectual, că nu-mi iese.

Am să lipesc aici fragmentul original al postului de musafir intitulat “… și Comentariul”… pe care îl începusem înainte ca M•••••n să comenteze cu un post care mi-a schimbat total direcția de gândire.

Deci, fragmentul de început:

… și Comentariul

În garagața precedentă… (că nu pot să-i spun post) am încercat în mod sincer să-mi expun nelămuririle, schizofreniile personale, în speranța că restu’ mahalalei o să mă ajute.

Relativ… mi-a ieșit.
(V••d nu se pune, el e de specialitate, plus că are halat)

Înainte să latru la topic, aș vrea să mă lăsați să concluzionez ce-am descoperit la postul precedent.
Una se leagă de alta, cred.

În primul rând… vreau să spun că M•••••n a torpilat discuția TOTAL.
Văzând ea că n-o laud la frumusețe… mi-a dat peste ochi cu inteligența.

Auzi… soro?

“CA TINE NU E NIMENI!”
Pă lumeee… alea-alea.

Nu-i frumos din partea ta să dai în văzu’ tuturor… că io-s mai prost și mai urât.
(nu mai insist pă corolar)

Așeaaa… deci, unde eram?
Da, la fidbecuri.

T•••••l (predictibil) i-a ținut partea lui

Deci… cam atâta scrisesem în momentul în care am realizat că n-are nici un haz ce încerc să compun.
Așa că am luat fără rușine o bucată dintr-o piesă de teatru – destul de cunoscută dealtfel – a lui C•••••••e. Am schimbat numele personajelor și am modificat ultima replică ca să reflecte miștocăria intenționată.

In general, postul este o bășcălie la propria mea persoană, la stilul pe care în am atunci când comentez… și nu numai.
Alte personaje le-am ales pe criteriul ciorovăielilor recente cu alți mahalagii la postul precedent (“Identitatea”).

Firește, majoritatea cititorilor a observat asta și să ofer alte clarificări ar reprezenta o insultă la adresa lor. Oricine are o brumă de cultură tipărită – cum zice S•••••a o să recunoască autorul și piesa.
Am să admit că n-am scris “parodie – a nu se lua în serios” nici la început, nici la sfârșit. E o greșală, bine remarcată de “dascălii” din audiență.
:)

E o neglijență dă neiertat… dar am tendința să cred că anumite lucruri sunt evidente oricui și nu au nevoie de explicații ori etichete.
Eh… un bleg, ce să-i faci…

Dar să trecem la comentariile pă subiect… (ca și în fragmentul din piesă, n-am fost lăsat să îmi expun teoria…).

Cineva (nu zic cine… că se poate interpreta) a observat că fiecare comentator își asumă responsabilitatea comentariului propriu.
Eu merg mai departe și spun că odată ce comentezi, ca anonim, ca pseudonim ori ca nume real din buletin, îți asumi riscul de intra în conversație.
Cu alte cuvinte, orice participant la “comentarii” ți se poate adresa, te poate înjura, lua la mișto ori contrazice… în funcție de politica saitului, bunul plac al autorului ori fazele lunii.
Să ajungi să spui… SĂ CERI să nu ți se pomenească pseudonimul atinge un nivel de ridicol carpatin, dacă nu himalaian.

Alcineva (nu zic cine… că se poate interpreta) a făcut un serci după pseudonimul în cestiune. Reiese ceva gen…

“About 4,300,000,000 results (0.33 seconds)”

Lol, zic. Nimic care să se relateze la persoana cuiva…
(a se remarca englezismu’ blegului… insist!)

Da’ hai să zicem că nu facem serci după prescurtarea pe litere… hai să încercăm cu tot pseudonimul, nu?

“About 345,000 results (0.22 seconds) ”

Ceva mai bine… doar că referințele sunt la chestii fără legătură cu distinsul și stimatul reclamagiu – chestii cu Tolkien, alte zarzavaturi și bălării.

Desigur, e posibil ca vecinul meu de mahala să nu fi obiectat la menționarea pseudonimului propriu și personal – poate s-a referit doar la replicile atribuite domniei sale.

Mi-e peste putință să găsesc ceva care poate fi interpretat nefavorabil, ceva care să-i dăuneze carierei, vieții sociale, culturale, sentimentale și intelectuale. Îndrăznesc să zic că nu-s singurul care a ridicat din sprâncene la citirea cererii lui de cenzură… dar deh, nu poți să faci ceva în gustul omului, nu?

Legal vorbind, comentariile aparțin saitului pe care au fost postate – deci, pierzi proprietatea lor în momentul în care apeși pe “send” ori “trimite”.
Așa e în tenis… n-am inventat eu treaba.
Pe de altă parte, oricine își asumă responsabilitatea pentru ce scrie.

Ca și pentru ce ia fiecare cu copi-peist, fără să ceară permisiunea nimănui, cu atât mai puțin a autorului bășcăliei menționate, că deh… se cheamă “drepturi”… dacă cineva e menționat prin comentarii ori altundeva… să îndrăznesc să observ o oarece inconsecvență?
Neeeah… mai bine nu.
:)

Ca să escaladezi o conversație de mahala la amenințări de genul “… las’că aflu io cine ești” e penibil, dacă nu patetic. Cum era aia cu “exponent al vechiului regim”? La care se referea altcineva?

Da, am amenințat și eu… pe M•••••n că o să fac și dreg… s-o conving că să dea drumu’ la blog… dar cred că ea a luat lătrăturile mele în spiritul în care au fost intenționate… plus că obișnuiesc să pun zâmbilici unde cred că se poate interpreta…

Da, m-am “înjurat” cu alt comentator… da’ nu mi s-a părut că s-ar fi supărat… eu unul nu m-am ciupit dă scufiță în nici un caz. Insultele mele au fost blegi, deși se doreau comice. Intenția contează… deși recunosc că forma a cam lăsat de dorit.

Sunt măgulit de interesul unora (nu zic cine, că se poate interpreta) de a afla cine scrie pentru Blegoo.
Nu-i imposibil, desigur… e doar dificil.
Dar trebuie să cunoști chestii de bază în detectivism.
Ca să fiu cinstit… există un număr relativ mare de oameni, de ambele sexe, care cunosc identitatea celui care scrie pentru “Blegoo”. Sunt onorat și măgulit că nici unul/una n-a simțit vreodată nevoia să dea identitatea la gazeta de perete. Asta definește caracterul unora, zic eu, spre deosebire de lipsa aceleiași trăsături a altora.

Să publici un nume de oraș… găsit prin serci după aipiu e patetic… denotă lipsă de cunoștiințe de bază, ca să nu mai vorbesc că prima regulă în acumularea de date e să nu le împărtășești.

Nu, scriitorul blegului nu-i acolo… acolo e serverul.
:)
Da, scriitorul are mac.
Da, scriitorul are apă caldă la robinet…
Da, scriitorul are 4×4… chiar 3 bucăți.
Da, toate trei sunt negre la culoare…
:)

Ca să concluzionez… chestia cu comentariul se leagă de identitate.
Suntem ce comentăm.
Și cum comentăm.
Dar harta nu e teritoriul și orașul nu-i locația.
Și nici blogul nu e omul.

:)

Mișto!(0)Fleoșc!(0)

Comentarii

Comments are closed.